De cealaltă parte a baricadei

În interiorul tău vei găsi potenţialul de a te face mai bun… şi asta înseamnă să fii om: să faci tot ce poţi pentru a deveni mai bun decât eşti.

Vreau să îmi încep acest articol  întrebându-vă ceva: ce înseamnă pentru voi un profesor bun? Ați avut parte de vreun profesor care să se încadreze în acest șablon și să atingă toate cerințele voastre?

Am să răspund eu prima și am să vă spun că în fiecare etapă a vieții mele a fost cineva care să merite titlul de dascăl extraordinar. Sunt o norocoasă, știu.Și spun dascăl și nu profesor, pentru că în mintea mea un profesor te învață strict materia, pe când un dascăl te formează și ca om. Dar în același timp am avut parte și de profesori care fie nu erau pregătiți, fie erau foarte buni dar nu își dădeau interesul (adică știință multă, pedagogie deloc). Probabil cel mai marcată am fost in anul I de facultate, când am spus că dacă vreodată am să ajung și eu în fața studenților, cu siguranță am să o fac doar pentru a nu mai lăsa alți profesori de genul în sistem.

Și iată ca 3 ani mai târziu, am ajuns  eu de cealaltă parte a baricadei: marțea și joia aveam întâlnire cu studenții de anul I și II  în laboratorul de histologie. În primele ore am avut foarte mari emoții, dar apoi ele s-au risipit și pot spune că până la sfârșitul semestrului am avut o relație bună cu studenții, dovadă stând feedback-ul primit după examenul practic. Nu totul a fost lapte și miere, pentru că am avut și studenți dificili și mi-a fost destul de greu să mă adaptez situației, dar până la urmă am găsit soluții.

Am ajuns astfel să privesc cu alți ochi un profesor dedicat și implicat, pentru că acum îmi pot imagina volumul de muncă din spatele lucrurilor predate (pe principiul been there, done that). Însă în același timp, am devenit un critic mult mai aspru al celor care își fac meseria doar pentru bani, fără niciun fel de dăruire.

A trecut doar un semestru și altul nou, plin de provocări, mă așteaptă, așa că vă întreb pe voi: cum ați vrea să profesorul din fața voastră? Mai am atât de multe lucruri de învățat! Aștept părerile și întrebările voastre, chiar vă rog să îmi scrieți la comentarii, m-ați ajuta enorm!

Sărbători fericite și vacanță plăcută!

Dacă îți place blogul te invităm să te abonezi la articole (pe coloana din dreapta) și să ne dai un like pe FACEBOOK. Dacă acest blog ți-a fost sau îți este util te rugăm să-l recomanzi unui prieten.

Manifest

Noi suntem schimbarea, am dovedit-o în repetate rânduri, printre care și în ultima lună când am ieșit la vot în pofida așteptărilor tuturor; pentru prima dată, NOI, am făcut diferența în ultimii 25 de ani, tinerii.

Trăim într-o societate postcomunistă încă guvernată de oameni crescuți și educați într-un regim totalitar, în care lumea este obișnuită să dea șpagă pentru lucruri pe care ar trebui să le primim în mod gratuit, în care ei ne educă să dăm pentru ca să primim, și nu mă refer la a da daruri în spiritul Crăciunului sau la a face fapte bune pentru a primi răsplată eternă.

Trăim într-o societate în care intelectualii, deși sunt capabili să facă diferența, sunt inhibați, scârbiți și puși la zid de multe ori din cauza mediocrilor care aleg întotdeauna calea bătătorită pentru că este mult mai ușoară.

Cu fiecare generație care se naște devenim mai altruiști, mai buni, mai spirituali, iar noi suntem începutul acestei revoluții. A venit timpul schimbării, suntem generația care citește, care are acces la informație, la motivație, la dezvoltare personală și la comunicare; e timpul ca lichelele societății să dispară în frunte cu cei care perpetuează mediocritatea, fie ei politicieni corupți, medici care nu intervin decât dacă primesc bani, profesori șpăgari care îi trec pe toți proștii, deși n-ar avea ce căuta în învățământul superior sau oricare alții care se încadrează în acest șablon.

Comportamentele se întăresc, conform studiilor lui Pavlov, așa că fac un apel, fie că sunteți liceeni, viitori doctori, doctori, profesori, intelectuali sau oameni simpli. Nu mai dați șpagă, nu le mai întăriți acest comportament patologic, asta dacă nu vreți ca în câteva decenii să fiți tratați de incapabili. E un cerc vicios. Dai bani celor care refuză să te trateze fără. Ei fiind profesori însetați de șpăgi, ajung să îi trecacă pentru bani pe toți cretinii, iar ei la rândul lor, vor face exact la fel, iar voi, respectiv copiii și nepoții voștri vor deveni victimele sistemului în mijlocul căruia vă aflați acum; dacă nu vreți să perpetuați acest obicei malign, dacă vreți să mai rămână câteva valori în frumoasa noastră țară, opriți-vă.

În universități gunoaiele primesc cadouri și acceptă mită, iar adevăratele exemple de profesori, adică un număr extreme de redus, se bucură infinit mai mult primind aprecierile câtorva studenți, știind că și-au făcut bine meseria, dându-vă vouă, la propriu, bucăți din ei și din sufletele lor. Ei nu iau mită, sunt înjurați, batjocoriți și puși la zid, inclusiv de majoritatea mediocră a colegilor lor. Însă în ei arde focul unei generații a schimbării, iar dacă citesc asta, vreau să știe că nu sunt singuri; vreau să știți că voi sunteți cei ce ne inspiră și cei care ne mai dau speranțe că se mai poate schimba ceva în bine în România și vreau să vă mulțumesc în numele unei generații că sunteți de multe ori martiri ai propriei fericiri pentru ideea în care credeți probabil cu adevărat. Mulțumirile nu se adresează numai profesorilor și medicilor care își fac cu demnitate meseria ci tuturor oamenilor cinstiți care sunt conștienți că numai cu onestitate, pasiune și sete de dreptate putem progresa.

Tudor Chirilă ne-a scris o scrisoare acum mai bine de 5 ani, pe vremea când eram la începutul liceului, iar eu vreau să-i confirm că nu ne-am pierdut; ne aflăm pe un drum al nesiguranței care duce către schimbarea în bine. În noi s-a dezlănțuit un uragan însetat de schimbare, alimentat de puținele dar importantele modele pe care le mai aveam și vrem să măturăm toate viciile societăți, înlocuindu-le cu bunătate, corectitudine și altruism.

În încheiere, vreau să vă spun să nu este foarte dificil să înveți o limbă nouă și nu este dificil să pleci. Dificil este să rămâi și să te lupți; senzația că o faci în van este poate una din cele mai corozive și nu pot să spun că nu mă pregătesc să plec; pot să vă spun doar că trăiesc cu speranța că niciodată nu va fi nevoie să fac asta și în același timp vă cer să-mi dați motive să rămân în mult iubita mea patrie.

Sărbători fericite tuturor și nu uitați să dați mai departe mesajul!

Codrin Tocuț, student la medicină

Medicină în sistem modular

Salutare,

Știu că anul al IV-lea este departe de majoritatea dintre cei care citiți blogul și că mai mult vă interesează primii ani, dar am să povestesc pe scurt cum a fost modulul care s-a încheiat în urmă cu aproximativ o săptămână. Într-o singură propoziție l-aș descrie ca fiind “cele mai interesante 8 săptămâni de până acum”.

Pe scurt despre sistemul modular:

Un an clinic este împărțit în 4 module cu durata de 7-8 săptămâni. Fiecare modul cuprinde materii care în total alcătuiesc 15 credite. La finalul modulului dai examene. În anul al IV-lea modulele sunt împărțite astfel (ordinea e valabilă doar pentru o singură serie, seria din care fac parte și eu):

  • Modulul I: Gastroenterologie, Farmacologie, Biochimie clinică
  • Modulul II: Chirurgie, Chirurgie Buco-Maxilo-Facială
  • Modulul III: Oftalmologie, Endocrinologie, Hematologie, Medicina muncii, Diabet zaharat.
  • Modulul IV: Radiologie și Imagistică, Urologie, Nefrologie, Ortopedie.

După cum v-ați dat seama deja, eu tocmai am terminat modulul de Gastroenterologie și l-am început pe cel de Chirurgie. Despre farmacologie pot să spun doar că e mai ușoară și mai plăcută decât cea din anul al III-lea. Despre biochimie pot spune că nu m-a atras foarte tare. De ce mi-a plăcut atât de mult gastro? În primul rând pentru că am fost tratați cu respect de către catedră. Pe niciunde pe unde am fost până acum, nu am fost așa bine primiți cum am fost la IRGH. În al doilea rând, fiecare student își avea propriu pat cu pacienți cu care stătea de vorbă și pe care putea să îi urmărească în timp. În plus, membrii catedrei erau tot timpul deschiși să îți arate și să lucruri noi. În plus, începi să te simți medic cât de cât în anul al IV-lea. În fiecare zi aveam stagiu pe secție de la 8:00 la 11:00, apoi curs în 3/5 zile până la ora 13:00.

Examenul s-a desfășurat în două părți: practic (salon) și scris. Ponderea a fost 50:50. La examenul practic fiecare am avut de făcut anamneză și examen obiectiv unui pacient (20 minute), apoi să ne gândim la un diagnostic, să-l susținem în fața examinatorului, să cerem explorări, să facem diagnostic diferențial, etc. Examenul scris a fost alcătuit din 50 de grile și 10 subiecte redacționale.

Cam atât deocamdată. Vă țin la curent cu noutăți din modulul de Chirurgie.

Sesiunea III

Salut, sunt Codrin, iar azi vreau să continuăm cu descrierea sesiunilor; am ajuns în anul 2, primul semestru, poate cel mai greu de până acum, poate cel mai greu din primii 2 ani. E ultimul semestru de anatomie, ultimul de biochimie, și pe lângă asta, mai sunt și câteva materii noi: histologie, microbiologie, igienă, parazitologie și genetică (în funcție de seria în care sunteți).

Înainte să iau materiile la rând, vreau să insist pe faptul că ar fi foarte indicat să nu intrați în sesiune cu niciuna necitită măcar o dată integral (în timpul semestrului plus vacanță).

Anatomia mie mi s-a părut cea mai dificilă având în vedere că intrați în anatomia sistemul nervos, cu anatomia encefalului, a măduvei și a nervilor cranieni, ca să nu mai zic de pelvis și perineu, care nu sunt tocmai cele mai ușoare. E nevoie de 5-6 zile în sesiune, asta în cazul în care le-ați citit deja în timpul semestrului.

Biochimia nu este nici ea ușoară, dar se intersectează cu partea de endocrinologie ce va fi predată în semestrul 4 la fiziologie și cu partea de genetică pe care o veți relua în semestrul cu genetica medicală, 4 zile sunt suficiente (repet dacă ați citit-o deja).

Prima microbiologie mi s-a părut cea mai dificilă; cu 5 zile de neieșit din casă, eu am reușit să iau abia un îmărât de 6 pe grile, așa că aici nu cunosc secretul, dar vă sfătuiesc să nu o neglijați, poate e cel mai dificil examen din toate.

Fiziologia este cea mai frumoasă și cea mai ușoară din punctul meu de vedere, veți face EKG-ul, fiziologia inimii și a sistemului cardiovascular și dacă sunteți ca mine, o veți adora și nu vă va părea deloc dificilă, spre deosebire de altele.

Genetica medicală alături de Igienă la Timișoara sunt discipline cu examene aparent dificile , dar este ușor, probabil că e printre puținele la care 3-4 zile maxim în sesiune sunt suficiente, chiar dacă nu ați citit nimic în sesiune.

Parazitologia…personal am displăcut-o din inimă; doar că laboratoarele foarte bine știute poți lua un 7 pe grilă, pentru asta sunt necesare 3 zile, iar pentru un 10…e de muncă, e dificilă, recomand 4-5 zile și măcar laboratoarele învățate înainte de începerea sesiunii.

În anul doi apare prima disciplină cu examen de an: histologia. Având în vedere că veți avea nevoie în anul 3 de cunoștințe de histologie, vă recomand să știți foarte bine să recunoașteți lamele (adică protocoalele de laborator trebuie știute la orice oră); referitor la examen…depinde de profesor, dar eu zic că 8 zile +/- una sunt suficiente (și pentru parțial și pentru examen), ideea e ca după un an de histo să puteți recunoaște orice lamă fără dificultăți.

Îmi cer scuze că nu am mai scris de ceva vreme, medicina devine din ce în ce mai solicitantă, împreună cu munca la propriile vise și la propriul viitor. Tuturor celor care se trezesc ca să-și trăiască visul, tuturor care munesc ca să ajungă acolo unde și-au propus, dar în special celor care și-au pierdut speranța, care își spun în mod repetat că nu pot, vă reamintesc vorbele lui Edgar Allan Poe: “Deep into that darkness peering, long I stood there, wondering, fearing, doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before ” (Nu am tradus pentru că își pierde din mesaj); ultima parte însă, “visând vise pe care niciun muritor nu a îndrăznit să le viseze înainte”, îți taie răsuflarea. Asta să faceți și voi, visați, deveniți cei mai buni și odată cu voi se va schimba tot ce vă înconjoară.

12 ore de Medicină

9.00 a.m. Intri pe ușa facultății. În dreapta la avizier sunt împrăștiate o grămadă de invitații. Treci în grabă și cobori scările spre laborator. Îmbraci halatul și te așezi lângă un coleg care își recitește notițele. Cu toții sunt destul de adormiți, mulți au dormit doar 3-4 ore și deși e 9 dimineața, nimeni nu s-a trezit definitiv. Până vine profesorul se discută de cursuri, examene, politică și ultimele noutăți din facultate (petreceri, proiecte, ședințe).

9.10 a.m. Începe laboratorul și discutăm despre mușchi, tendoane și alte variațiuni pe același subiect. Toată lumea poartă mânuși chirurgicale și fiecare arată câte un mușchi pe cadavru. Se uită, repetă, întreabă, mai râd unii de alții, cineva citește cu voce tare inserțiile, alții le arată.

10.00 a.m. Atmosfera deja devine relaxantă, încet uită toți și de somn, și încep să fie atenți, pentru că gândul la examenul final îi motivează.

10.30 a.m. Toată lumea se uită la ceas. La laboratorul de anatomie ultima jumătate de ora durează cel mai mult.

11.00 a.m. „Mor de foame” se aude de peste tot. Fiecare se îndreaptă în câte o direcție pentru a profita de pauza de o oră până la următorul curs. Cafea, sandwichuri sau covrigi este cam toată gama de gustări pe care o găsești pe o rază de 500 de metri. Mănânci din mers și conversezi cu o grămadă de oameni.

12.00 p.m. În sala de curs e deja plin. Ca să rupă monotonia, câțiva studenți umflă baloane și le aruncă de la unii la alții. O distracție nevinovată, care pare să îi înveselească pe toți. Râzi și te așezi pe puținele locuri rămase libere și nu după mult timp apare și profesorul care râde și el când vede baloanele și începe apoi cursul. Transport membranar, membrane celulare, ADN, ARN, un val de informații la care te străduiești să le faci față.

12.50 p.m. Pauză. La cursul de biologie celulară niciodată nu poți refuza pauza. E greu să fii atent timp de 2 ore, așa că fiecare răsuflă ușurat în cele 10 minute de pauză, timp în care ai timp sa îți iei o cafea și să faci un selfie.

1.45 p.m. Oamenii deja încep să își strângă lucrurile, iar tu începi să te întrebi dacă profesorul spune în mod intenționat lucrurile cele mai interesante în ultimele 5 minute.

2.15 p.m. Până la ultimul laborator mai e ceva timp, pe care, desigur, nu îți permiți să îl pierzi degeaba. Intri în bibliotecă, unde deși sunt mulți studenți, e liniște și e și internet, ceea ce nu ești sigur dacă e un gest frumos din partea facultății sau un mod de a te pune la încercare: înveți sau stai pe facebook?

3.00 p.m. Pauză. Ieși puțin din bibliotecă, mai butonezi telefonul și la nevoie, mai iei o cafea.

4.00 p.m. Încă o oră până la curs. Te feliciți că nu ai pierdut timpul și că ai rămas cu ceva după ce ai stat 2 ore la bibliotecă și îți iei următoarea gustare pe ziua respectivă. În drum spre ieșire treci iar pe lângă avizier și iei două din invitațiile lăsate acolo. Sunt pentru petrecerea săptămânală a studenților mediciniști. Nu știi sigur dacă mergi, dar e mai bine să le ai.

5.00 p.m. Ok, deja începi să fii obosit. Nu ai nici un chef de biochimie și oricum urăști faptul că trebuie să înveți atâtea denumiri. Se râde fără motiv doar pentru faptul că toți vor acasă. Știți, starea aia în care râzi când vezi un deget? Exact așa e.

6.00 p.m. Atenția se menține în limite constante care nu depășesc  50%. Adică te concentrezi cam pe jumătate din ce zice domnul doctor și în general ești atent pe frazele care conțin cuvântul examen.

7.00 p.m. Te uiți în oglinda de la baie. Pari puțin obosit. Dai o mână prin păr și începi să îți întrebi prietenii ce fac în seara aia. Uneori râmâi încă o oră în laborator la anatomie să mai repeți, alteori te întorci la bibliotecă și îți completezi cursurile, sau doar te bucuri de internetul la liber.

7.45 p.m. Urci la etajul 5 și intri în sala prea mică pentru atâția oameni. E ședință SSM. Organizează un nou proiect pentru care au nevoie de voluntari.

8.15 p.m. Cu multe glume și vorbărie, împart sarcinile pe zile și licitează cine când se duce. Sunt obosiți cu toții. Unii au venit direct de la stagiu, sunt îmbrăcați în halate și poartă papuci albi. Pare un proiect distractiv, probabil o să îți placă.

8.45 p.m. Niciodată nu cobori cu liftul, deși ești la etajul 5. Tipii de la pază sunt mulțumiți că în sfârșit pot închide ușile, iar tu te îndrepți spre casă întrebându-te ce o fi de mâncare în frigider.

9.00 p.m. Ajungi acasă și deschizi televizorul, dar nu sunt decât talk showuri, așa că îl închizi și încerci să îți faci puțină ordine în cursuri.

9.05 p.m. Dai drumul iar la tv și deși e doar ora 9, simți că te ia somnul. Te întrebi dacă ai îmbătrânit.

Am încercat să rezum acțiunile pe ore. Sper că am reușit să exprim atmosfera. Da, poate pare un program greu de dus, dar vă spun un lucru: nu e deloc plictisitor!

***

Dacă îți place blogul te invităm să te abonezi la articole (pe coloana din dreapta) și să ne dai un like pe FACEBOOK. Dacă acest blog ți-a fost sau îți este util te rugăm să-l recomanzi unui prieten.

Ce am învățat după 3 ani (și puțin) de medicină

 

  1. Nimic nu mă mai scârbește
  2. Pot să mănânc oriunde, oricum, oricât
  3. Pot să dorm oricunde, oricum, oricât
  4. Timpul e o noțiune relativă: unele cursuri durează o veșnicie, și da, mă refer la cele nasoale, pe când cele faine doar o clipă
  5. Moartea nu mai e o chestie abstractă
  6. Nu toți oamenii percep la fel durerea și mai ales când nu știi ce ți se întâmplă tot ceea ce simți se amplifică
  7. Abia după 3 ani simt că sunt cu adevărat la UMF
  8. Lumea în continuare mă întreabă când îmi aleg specialitatea.
  9. Notele nu reflectă ceea ce știi
  10. Nimic nu se reține mai bine decât atunci când pui tu mâna să faci și te implici personal
  11. Șă fii profesor este o meserie minunată, dacă într-adevăr te dedici
  12. La patul pacientului înveți cele mai multe lucruri
  13. Nu am toate bolile despre care învăț, deși primul instinct e să spun Cred că am… (sindromul studentului la medicină)
  14. Specialități la care nu mă așteptam mi-au plăcut
  15. Cred că cel mai important: am învățat la ce viitori dr Să NU MĂ DUC
  16. Un mare procent din ceea ce învăț am uitat, dar măcar știu unde să caut
  17. Și la 60 de ani voi avea ceva de învățat, procesul didactic nu se termină când termin anul VI

Continuați voi. Ce ați învățat de când sunteți pe băncile facultății? Aștept comentarii, lista e deschisă!

***

Dacă îți place blogul te invităm să te abonezi la articole (pe coloana din dreapta) și să ne dai un like pe FACEBOOK. Dacă acest blog ți-a fost sau îți este util te rugăm să-l recomanzi unui prieten.